Universitatea „Perspectiva – INT” propune studenţilor săi de la Ciclul I Licenţă, următoarele specialităţi:
Specialitatea: ” Business şi administrare”
Absolventul specialităţii “Business şi administrare” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– manager;
– colaborator ştiinţific în domeniul managementului;
– consilier în problemele managementului.
poate activa la:
– întreprinderi;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private;
– centre de cercetări ştiinţifice;
– în organele de administraţie publică.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe economice
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: ”Contabilitate şi audit”
Absolventul specialităţii “Contabilitate şi audit” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– contabil;
– manager;
– colaborator ştiinţific în domeniu;
– consilier în problemele contabilităţii.
poate activa la:
– întreprinderi,
– instituţii şi organizaţii de stat şi private,
– centre de cercetări ştiinţifice,
– în organele de administraţie publică.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe economice
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Designul interiorului”
Absolventul specialităţii “Designul interiorului” – este pregătit pentru activitate în calitate de
– designer al interiorului;
– consilier în domeniul designului interiorului.
poate activa la:
– întreprinderi;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private ocupate de proiectarea şi amenajarea interiorului.
Titlul obţinut: Licenţiat în arte
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare..
Specialitatea: “Design vestimentar”
Absolventul specialităţii “Design vestimentar” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– modelier;
– stilist;
– designer vestimentar;
– consilier în domeniul designului vestimentar.
poate activa la:
– întreprinderi;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private ocupate de producerea, comercializarea sau demonstrarea vestimentaţiei şi accesoriilor.
Titlul obţinut: Licenţiat în arte
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Drept”
Absolventul specialităţii “Drept” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– jurist;
– colaborator ştiinţific în drept;
– judecător;
– consilier de justiţie.
poate activa la:
– întreprinderi;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private;
– în organele de ocrotire a normelor de drept;
– centre de cercetări ştiinţifice;
– în organele de administraţie publică.
Titlul obţinut: Licenţiat în Drept
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Economie mondială şi relaţii economice internaţionale”
Absolventul specialităţii “Economie mondială şi relaţii economice internaţionale” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– colaborator ştiinţific în domeniul relaţiilor economice internaţionale,;
– economist;
– consilier în relaţii economice internaţionale;
– expert în probleme economice externe;
– diplomat.
poate activa la:
– întreprinderi mixte;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private în departamentele responsabile de relaţii externe;
– centre de cercetări ştiinţifice;
– în organele de administraţie publică;
– în organizaţii internaţionale.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe economice
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Finanţe şi bănci”
Absolventul specialităţii “Finanţe şi bănci” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– manager;
– colaborator ştiinţific în domeniul finanţelor şi băncilor;
– consilier în problemele finanţelor şi băncilor.
poate activa la:
– întreprinderi;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private;
– centre de cercetări ştiinţifice;
– în organele de administraţie publică.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe economice
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Relaţii internaţionale”
Absolventul specialităţii “Relaţii internaţionale” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– colaborator ştiinţific în domeniul relaţiilor internaţionale;
– consilier în relaţii internaţionale;
– diplomat.
poate activa la:
– întreprinderi mixte;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private;
– centre de cercetări ştiinţifice;
– în organele de administraţie publică;
– în organizaţii internaţionale.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe politice
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: ”Turism”
Absolventul specialităţii Turism – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– manager a firmei turistice sau al hotelului,
– colaborator ştiinţific în domeniul turismului,
– consilier în problemele turismului.
poate activa la:
– firme şi organizaţii de stat şi private în domeniul turismului şi serviciilor hoteliere,
– centre de cercetări ştiinţifice, în organele de administraţie publică.
Titlul obţinut: Licenţiat în servicii publice
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Merceologie şi comerţ”
Absolventul specialităţii “Merceologie şi comerţ” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– manager;
– merceolog;
– colaborator ştiinţific în domeniul comerţului;
– consilier în problemele comerţului.
poate activa la:
– întreprinderi;
– instituţii şi organizaţii de stat şi private;
– centre de cercetări ştiinţifice;
– în organele de administraţie publică.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe economice.
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Specialitatea: “Marketing şi logistică”
Absolventul specialităţii „Marketing şi logistică” – este pregătit pentru activitate în calitate de:
– manager marketing,
– colaborator ştiinţific în domeniul managementului marketingului, logisticii.
poate activa la:
– întreprinderi,
– instituţii şi organizaţii de stat şi private,
– centre de cercetări ştiinţifice.
Titlul obţinut: Licenţiat în ştiinţe economice.
Admiterea se efectuează în baza: studiilor liceale, studiilor de colegiu, studiilor superioare.
Adresa instituţiei:
Mun. Chişinău, str. Alba-Iulia, 75
Tel./fax: (+373) 22-74-79-58,
Tel.: (+373) 22-58-92-50, 022-92-24-99, 022-92-38-33, 022-74-66-31.
Aplicare on-line: www.perspectiva.md
e-mail: university@perspectiva.md