Sanctum
Home » Istorii de succes. Digest » Şcoala şi ştiinţa economiei
Şcoala şi ştiinţa economiei
Paul Bran, fondatorul şi primul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova. Sursă foto: www.colegiul-buzau.ase.ro

Şcoala şi ştiinţa economiei

Distribuie articolul:

Prof. Dr. Paul BRAN, a fost fondatorul Academiei de Studii Economice din Moldova şi a fost rector al instituţiei în perioada 1991-1994. În anii 1996-2004, a fost rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A decedat la 26 iulie 2006, în timpul examenului de admitere organizat în cadrul ASE Bucureşti.

Vedeţi în continuare un articol scris de regretatul profesor în septembrie 2004, în care şi-a expus gândurile despre schimbările care se impun în domeniul învăţământului şi al ştiinţei economiei.
 
Bucureşti, septembrie 2004

Recitind, cu răgazul zilelor de vară, o recentă carte a lui Peter F. Drucker, „Realităţile lumii de mâine”, am găsit suportul final pentru a-mi spune părerea în legătură cu schimbările ce se impun în ambele domenii (şcoala şi ştiinţa economiei). Din această lucrare rezultă că în întreaga lume se conturează o disfuncţionalitate între nivelul la care se află în prezent atât ştiinţa economiei, cât şi procesul educativ care asigură formarea profesiei de economist şi cultura economică atât de necesară tuturor profesiilor şi populaţiei, în general şi cerinţele sporite ale societăţii actuale, dar, mai cu seamă, ale societăţii viitoare!

Cine şi ce determină această disfuncţionalitate?

Nimeni altcineva decât dinamica schimbărilor din societatea omenească şi din mediul natural înconjurător, dar şi dorinţa noastră de a trece în zonă atât de atrăgătoare a societăţii bazate pe cunoaştere. Orice salt spre o nouă formă de organizare socială a zdruncinat tradiţiile, punând în discuţie paradigmele ştiinţei, dar şi rolul şi conţinutul procesului de educaţie. Şi este firească această condiţionare între ştiinţă şi şcoală! Şcoala pregăteşte, prin educarea studenţilor, schimbarea paradigmelor ştiinţei şi tot ea introduce noile paradigme în profesiile oamenilor şi, mai departe, le organizează comportamentul în activitatea economică şi în trăirea socială!

În pregătirea societăţii pentru trecerea la organizarea bazată pe cunoaştere sau la societatea informaţională, un rol dominant revine şcolii şi ştiinţei economiei. „Odată rudă săracă a învăţământului superior, luat în zeflemea de cele mai respectabile instituţii, învăţământul economic a cunoscut în această perioadă o creştere notabilă în întreaga lume, iar facultatea de studii economice a devenit cea mai mare facultate separată în multe universităţi importante”, remarca P.F. Drucker.

***

De ce este necesară o dezvoltare atât de dinamică a învăţământului superior, în general, şi a celui economic, în special?

„Educaţia, spune P.F. Drucker, alimentează economia şi modelează societatea. Dar nu îşi poate îndeplini aceste funcţii decât prin intermediul „produsului” sau, care este persoana instruită. O astfel de persoană are tot ce îi trebuie atât pentru a şti să îşi aleagă un mod de viaţă, cât şi pentru a-şi câştiga existenţa”.

Aceste două drepturi nu pot să nu aparţină cât mai multora dintre noi! În singura noastră existenţă pe acest pământ trebuie să ne oferim binefacerile şcolii de toate gradele, şi, de ce nu, ale şcolii superioare. Multe ţări au ajuns la înţelepciunea transformării treptate a învăţământului superior în învăţământ de masă!

Dar dezvoltarea învăţământului superior nu este cerută doar de asigurarea acestui drept la educaţie. Ea este cerută chiar de societate şi de mersul său mai departe.

Să ne explicăm!

Atât societatea actuală, dar mai cu seamă societatea viitoare bazată pe cunoaştere (societatea informaţională, cum este definită de mai multe surse) sunt puse în faţa unui blocaj periculos: analfabetismul informaţional!

Societatea omenească a concentrat, prin creativitatea ştiinţei, prin inovaţia tehnicii, accesul la resursele de care avem nevoie pentru existenţa în conţinutul abstract al informaţiei! Ca să putem deschide lacătul la comoara care stă în spatele unei formule, al unui principiu, al unui concept sau definiţie, al unei tehnologii, al unui model etc. trebuie să fim la nivelul celui care a transformat semnalele din mediul natural, din societate, din economie, din trăirea noastră biologică etc. în informaţie!

Altfel, rămânem în afara societăţii viitoare şi ca existenţă biologică, şi ca existenţă socială, şi ca existenţă economică, în mod deosebit! De la activitatea economică la cea din familie, de la procesul educaţional la petrecerea timpului liber, toate cer un om instruit care să poată utiliza aparatura şi tehnologia din ce în ce mai complexă, să se comporte în conformitate cu restricţiile şi facilităţile ce sunt ascunse în conţinutul informaţiei.

Consumarea acestei informaţiei pentru a fi transformată în cunoaştere şi, mai departe, în comportament are nevoie de un stomac adecvat care nu este altceva decât creierul uman. Formarea şi pregătirea acestui stomac special revine, cu precădere şcolii, cu toate formele sale de servicii educaţionale. Iar comanda de servicii educaţionale este de o amploare deosebită. Dacă producţia de informaţii este asigurată de un număr restrâns de oameni de ştiinţă, consumarea acestor informaţii presupune instruirea întregii populaţii!

Domeniul economic este beneficiarul unor informaţii complexe, informaţii care generalizează principiile, legile, conceptele, modelele obţinerii şi gestionării valorii; prin conţinutul lor, informaţiile economice subordonează toate celelalte activităţi angajate în activitatea de producţie, consum, schimb, repartiţie! De aici decurg importanţa profesiei de economist, trendul crescător al şcolii superioare economice, precum şi responsabilitatea sporită a ştiinţei despre economie.

***

Ce trebuie să facem în perspectiva imediată?

Procesul de învăţământ superior de economie are nevoie de cel puţin trei restructurări de conţinut:

  1. Restructurarea fondului ştiinţific pe care ştiinţa economiei îl asigură procesului de instruire, restructurare cerută de realitatea economică, socială şi ecologică aflată în schimbare rapidă;
  2. Restructurarea managementului universitar pentru a reflecta cerinţele unei universităţi antreprenoriale confruntate cu probleme mult mai complexe decât instituţia universitară clasică;
  3. Restructurarea procesului de predare şi de învăţare sub imboldul inovaţiilor în tehnologia didactică şi de comunicare, în general.

Ştiinţa economiei, aflată, după multe opinii, mult în urma suratelor sale din alte domenii (se pare că a rămas soră cu mecanica, remarca onorantă în secolul XIX), caută să ofere explicaţii fenomenelor economice prin sinteza unor modele, dar şi soluţii prin conturarea unor programe şi politici economice. Dar problema majoră a ştiinţei economiei nu este, în primul rând, caracterul temporar al multor modele şi politici, ci faptul că ştiinţa care de fundamentează educaţia şi profesia nu are, după cum remarcă acelaşi P.F. Drucker, un principiu unificator!

***

Managementul universitar este, în opinia noastră, zona celor mai frecvente schimbări. Sub presiunea resurselor financiare limitate sau, mai grav, a necesităţii de a face ceva, se găsesc soluţii rapide de modificare a curriculei universitare, a formelor serviciilor universitare sau a duratei studiului universitar.

E bine, e rău?

Istoria noastră este plină de aceste experimente care şi-au dovedit ineficienţa, dar şi rolul negativ în formarea a generaţii întregi de specialişti. De fiecare dată am găsit soluţia salvatoare în tradiţia bogată a şcolii superioare româneşti!

În prezent, ne aflăm în faţa unor decizii care vizează managementul universitar sub aspectul duratei de studiu universitar şi al constituirii de consorţii universitare. Baza legislativă fiind adoptată de parlament, rămâne ca lumea academică să fie cea care, cu maximă responsabilitate, să găsească cele mai adecvate forme pentru diferitele domenii ale şcolii superioare.

În sfârşit, a treia restructurare vizează procesul de predare şi învăţare. Acest proces se află sub influenţa a două provocări aduse de prezent şi care se vor amplifica în societatea viitoare bazată pe cunoaştere:

– dezvoltarea, diversificarea şi creşterea complexităţii fondului de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice care intră în hardul şi în softul profesiei de economist;

– accentuarea rolului procesului de studiu individual în formarea profesori, cu efecte directe şi majore în mecanismul derulării predării, învăţării şi examinării de tip universitar şi postuniversitar.

Răspunsul la aceste provocări nu poate fi găsit decât în mică măsură prin modificări de suprafaţă în managementul universitar. Va fi nevoie de o regândire radicală a mecanismelor intime ale actului didactic şi a procedeelor pedagogice, cu sprijinul inovaţiilor tehnice şi tehnologice din zona comunicării şi a informaticii. Universitatea clasică se va transforma, în mare parte, într-un campus virtual, ca principala formă de livrare a serviciilor universitare către clienţii din ce în ce mai diferiţi, ca vârstă, ca profesie, ca nivel de pregătire etc.

Şi învăţământul superior economic va trebui să urmeze această cale, cu atât mai mult cu cât serviciile universitare de economie din majoritatea universităţilor occidentale au trecut în forţă la acest mod de prestare a formării, dezvoltării şi perfecţionării profesiei în domeniul economiei.

Distribuie articolul: