Sanctum
Home » Noutăți. Evenimente » În România vor fi schimbate toate manualele școlare
În România vor fi schimbate toate manualele școlare
Sursă foto: Evenimentul

În România vor fi schimbate toate manualele școlare

Distribuie articolul:

La școală – ca  în excursie pe Himalaya. Așa îi vede pe elevi ministrul Educației din România Pavel Nastase. El susține că „manualele școlare sunt foarte încărcate” și afectează sănătatea copiilor și a părinților, care le cară ghiozdanele când îi conduc la școală. ”Vreau să scăpăm copiii de acel rucsac uriaș din spate. Parcă merg în ecursie pe Himalaya”, a  mmenționat ministrul.

Nastase a anunțat că, într-un an, vor fi schimbate toate manualele școlare, de la clasa I până la clasa a XII-a. Totodată, potrivit www.portalinvatamant.ro, urmează să fie revizuite și programele școlare.

„Dorim foarte mult să realizăm o revizuire totală și sistematică a programelor școlare, începând din clasa I până în clasa a XII-a. Vom face o analiză pe verticală, pe nivelul de învățământ primar, gimnazial, liceal și, de asemenea, vom face o analiză pe orizontală, astfel încât să putem elimina toate redundantele care există în momentul de față. Ne propunem ca într-un an, printr-un proiect pe care eu îl consider foarte ambițions și care este chiar realizabil, să producem această schimbare în privința manualelor școlare”, a explicat Nastase.

„Societatea civilă, asociațiile de elevi, asociațiile de părinți – toată lumea este conștientă că avem programe școlare și manuale școlare foarte încărcate, ca să nu mai vorbesc de greutatea ghiozdanului, care în ultima vreme, este o temă de dezbatere publică, cu repercusiuni asupra sănătății copiilor și a părinților,” a adăugat ministrul Educației.
O nouă lege a educației ar putea intra în vigoare la 1 octombrie 2018. Potrivit ministrului, aceasta este necesară, pentru că, din cele 365 de articole ale actului normativ, 152 au fost modificate, ceea ce reprezintă 41 la sută.
Distribuie articolul: