Sanctum
Home » Noutăți. Evenimente » Educaţia cinematografică va fi studiată în 73 de şcoli din Republica Moldova
Educaţia cinematografică va fi studiată în 73 de şcoli din Republica Moldova
Sursă foto: stiri.tvr.ro

Educaţia cinematografică va fi studiată în 73 de şcoli din Republica Moldova

Distribuie articolul:

Elevii din 73 de şcoli din Republica Moldova vor privi filme documentare în timpul orelor, în cadrul unei discipline opţionale de educaţie cinematografică. Proiectul este iniţiat de OWH Studio şi este aprobat de Ministerul Educaţiei. 

„Ceea ce încercăm noi prin acest proiect este să educăm publicul de pe băncile şcolare, să trezim curiozitatea pentru film, că acesta este o operă, că putem transmite un mesaj”, a spus directorul OWH Studio, Virgil Mărgineanu, citat de www.realitatea.md. El şi-a exprimat speranţa că pe termen lung, datorită acestui proiect, Republica Molodva ve deveni o ţară producătoare de film.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că prin intermediul acestei discipline, se vrea dezvoltarea gândirii analitice la elevi. În acest sens, pe parcursul a doi ani, au fost instruiţi 140 de profesori.  De asemenea, a fost creat şi un ghid pentru profesori şi un DVD cu proiecţii de film documentar.

Care sunt alte discipline opţionale propuse elevilor din Republica Moldova? Cum sunt ele predate şi cum se formează grupele? Cum sunt evaluaţi elevii la aceste discipline? Vedeţi aici răspuns la aceste întrebări.

Lista disciplinelor opţionale recomandate elevilor din clasele I-IV:

1. Cultura bunei vecinătăţi
2. Educaţie economică şi antreprenorială
3. Educaţie ecologică
4. Educaţie interculturală
5. Educaţie pentru dezvoltarea comunităţii
6. Informatica
7. Religia
8. Şahul

Lista disciplinelor opţionale recomandate elevilor din clasele V-IX:

1. Educaţie ecologică
2. Educaţie economică şi antreprenorială
3. Educaţie interculturală
4. Educaţie pentru dezvoltarea comunităţii
5. Educaţie pentru drepturile omului
6. Educaţie socială şi financiară
7. Informatica (clasele a V-a – a VI-a)
8. Religia
9. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

Lista disciplinelor opţionale recomandate elevilor din clasele X-XII:

1. Administrarea calculatoarelor şi a reţelelor
2. Educaţie ecologică
3. Educaţie economică şi antreprenorială
4. Educaţie pentru dezvoltarea comunităţii
5. Integrare europeană pentru tine
6. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor
7. Introducere în sociologie

Distribuie articolul: