Sanctum
Home » Noutăți. Evenimente » Capsulă a timpului, descoperită la un liceu american
Capsulă a timpului, descoperită la un liceu american
Sursă: http://www.descopera.ro/

Capsulă a timpului, descoperită la un liceu american

Distribuie articolul:

O echipă care lucra la modernizarea Liceului Emerson din Oklahoma a descoperit în mai multe săli de clasă desene realizate de copii cu creta pe tablă, vechi din 1917.

Desenele au fost ascunse până acum de tablele actuale, care erau prinse deasupra celor vechi. Acestea au fost descoperite în patru clase diferite, dar par să aibă o temă comună.

Ce au găsit nişte muncitori în timp ce renovau sălile de clasă ale unui liceu american. "Este un mister"

Desenele reprezintă curcani, pelerini şi corăbii, deci au fost acoperite la scurt timp după Ziua Recunoştinţei. Pe table apar, totodată, calendare care marchează desenele ca fiind realizate în noiembrie ;i decembrie 1917.

Nu se ştie cu siguranţă de ce tablele au fost abandonate şi acoperite înainte să fie şterse. „Este un mister. Credem că ar fi vorba despre o capsulă a timpului. Modul lor de a comunica în viitor”, a declarat Sherry Read, profesoară la Liceul Emerson.

Reprezentanţii liceului vor să păstreze tablele şi să le arate şi elevilor atunci când se vor întoarce din vacanţa de vară.

Sursă: www.descopera.ro

 

Distribuie articolul: