Sanctum
Home » Istorii de succes. Digest » Brazilienii sărbătoresc, la 15 octombrie, Ziua Profesorului
Brazilienii sărbătoresc, la 15 octombrie, Ziua Profesorului
Sursă foto: www.cunoastelumea.ro

Brazilienii sărbătoresc, la 15 octombrie, Ziua Profesorului

Distribuie articolul:

Tatiana Roşca-Robu

* În anul 2002, poşta Canadei a tipărit o marcă specială consacrată Zilei Mondiale a Profesorului.

* Unele date denotă faptul că în 2015, în lume, este nevoie de angajarea a peste 35 milioane de profesori noi pentru învăţământul primar.

Din istoria sărbătorii

Brazilia este una din primele ţări care a încercat să dedice o zi specială în care să fie omagiaţi pedagogii. Astfel, la 15 octombrie 1827, regele Pedro I a emis un decret privind învăţământul primar, însă respectivul document a rămas doar pe hârtie timp de 120 de ani.

Pentru prima dată, Ziua Profesorului a fost sărbătorită în anul 1947, în oraşul Sao Paulo, într-o şcoală mică. La nivel de stat însă această sărbătoare a început să fie marcată doar în 1963, când a fost adoptată legea privind instituirea sărbătorii menţionate în ziua de 15 octombrie.

În SUA, Ziua Profesorului are o istorie la fel de interesantă. Iniţiatoarea acestei sărbători a fost o profesoară care, în1944, a expediat o scrisoare la Washington, în care solicita o mai mare atenţie faţă de pedagogi. Printr-un concurs de împrejurări, scrisoarea a ajuns în mâinile lui Eleanor Roosevelt, unica soţie a unui preşedinte american care a îndeplinit funcţia de primă doamnă pe o perioadă mai mare de 4 termene. Anume ea a reuşit să convingă politicienii să examineze opinia profesoarei autoare a scrisorii.

După mai multe discuţii în senat, în 1953, America a început să sărbătorească Ziua Profesorului într-o zi de marţi, în prima jumătate a lunii mai. E de menţionat, în acest sens, că americanii sărbătoresc Ziua Profesorului timp de o săptămână! Americanii dăruiesc profesorilor ilustrate scrise de mână (ceea ce pare pentru ei un lucru neobişnuit), iar din bugetele locale se alocă sume considerabile de bani pentru cadourile destinate pedagogilor.

În China, sunt doar 3 sărbători profesionale – Ziua Asistentei Medicale (12 mai), Ziua Jurnalistului (8 noiembrie) şi Ziua Profesorului (10 septembrie). Cea mai importantă pentru chinezi este Ziua Profesorului, pentru că această profesie îşi are rădăcinile în vremuri străvechi şi astăzi este una dintre cele mai prestigioase.

În Anglia, la fel ca şi în alte ţări europene, Ziua Profesorului este sărbătorită la 5 octombrie. În mod tradiţional, printre cadourile primite de pedagogi se numără ceşti personalizate, cutii de ceai, rechizite de birou şi chiar călătorii turistice.

În ex-URSS, Ziua Profesorului a devenit oficială în 1965, fiind marcată la sfârşitul primei săptămâni a lunii octombrie. Iar în 1980, această sărbătoare şi-a câştigat locul meritat în calendar: în prima duminică a lunii octombrie, lucru valabil pentru toate republicile sovietice.

La 5 octombrie 1966, oraşul Paris a găzduit o conferinţă internaţională consacrată statutului profesorilor. Reprezentanţii UNESCO şi ai Organizaţiei Mondiale a Muncii au semnat un document ce prevedea un şir de recomandări privind statutul profesorilor.

Iar la 5 octombrie 1994, a fost sărbătorită, pentru prima dată, Ziua Mondială a Profesorului (World Teaches’ Day). În prezent, această zi este sărbătorită în peste 100 de ţări ale lumii.

Dacă vă interesează, în ce zile sărbătoresc Ziua profesorilor şi alte ţări de pe glob, vizitaţi această adresă.

Distribuie articolul: