Sanctum
Home » Noutăți. Evenimente » Absolvenţii USEM şi-au luat diplomele de licenţă şi de masterat
Absolvenţii USEM şi-au luat diplomele de licenţă şi de masterat
Iurie Sedleţchi, rector USEM, alături de absolvenţi

Absolvenţii USEM şi-au luat diplomele de licenţă şi de masterat

Distribuie articolul:

Universitatea de Studii Europene din Moldova a înmânat diplome de licenţă şi de masterat absolvenţilor din acest an. Într-o atmosferă de sărbătoare, cu emoţii şi speranţe, tinerii specialişti în drept, jurnalism, ştiinţe politice, relaţii internaţionale, limbi moderne, psihologie şi asistenţă socială, şi-au exprimat recunoştinţa faţă de profesori pentru studiile şi cunoştinţele pe care le-au primit în anii de studenţie, pentru condiţiile care le-au fost puse la dispoziţie, precum şi pentru îndrumările pe care le-au primit, pentru a fi specialişti foarte buni şi competitori.

Iurie Sedleţchi, rector USEM

Iurie Sedleţchi, rector USEM

Iurie Sedleţchi, dr. în drept, profesor universitar, rector al USEM, i-a felicitat pe proaspeţii absolvenţi ai instituţiei cu ocazia acestui eveniment deosebit, îndemnându-i, totodată, să promoveze imaginea universităţii oriunde s-ar afla.

– Încă de la înfiinţare, instituţia noastră a acumulat o experienţă amplă în domeniul învăţământului universitar. Noi ne-am străduit să vă oferim condiţii optime pentru studii, să vă simţiţi confortabil în universitatea noastră, ca viaţa voastră studenţească să vă rămână în memorie. Ne-am străduit ca cei mai buni profesori să vă predea cursurile şi orele practice.

Sperăm că sunteţi mulţumiţi de activitatea universităţii noastre. Practica demonstrează însă că sunt şi persoane nemulţumite. Şi acest lucru e bun şi firesc, pentru că numai aşa se produce dezvoltarea. Vreau să îi îndemn pe cei dintre dvs. care aveţi obiecţii faţă de instituţie, profesori etc.: să ştiţi că vă aştept în biroul meu. Să îmi spuneţi despre toate acum, când v-aţi luat deja diplomele şi nu mai depindeţi de nimeni. Vă rog să-mi spuneţi, ce nu ne ajunge nouă, care sunt, în opinia dvs., neajunsurile universităţii. Totodată, v-aş ruga să ne spuneţi şi despre ce e bine la noi, eventual, care sunt profesorii cei mai buni, care trebuie menţionaţi şi promovaţi.

După ce vă luaţi diplomele şi plecaţi de la noi, vă rugăm să nu rupeţi legăturile cu universitatea noastră. Primim foarte multe cereri din partea angajatorilor de a le recomanda specialişti buni dintre absolvenţii noştri. Vă rugăm să lăsaţi la decanate datele dvs. de contact şi, desigur, să accesaţi pagina web a instituţiei noastre www.usem.md, pentru că şi de acolo veţi afla multe informaţii ce ar putea să vă fie de folos. La fel, v-ar putea fi de folos şi acţiunile întreprinse de către Asociaţia Obştească “Absolvenţii USEM”, care are menirea de a-i ajuta pe absolvenţii noştri să se angajeze în câmpul muncii.

De la dvs., absolvenţii noştri, vom afla rezultatul muncii noastre, dar asta va fi doar peste câţiva ani. Aşa e soarta profesorului universitar: nu-şi vede rezultatul muncii imediat, ci mai târziu. De aceea ţinem mult să fim la curent cu ceea ce faceţi după ce plecaţi din universitate. Cred că ştim aproape despre fiecare absolvent, cine şi unde s-a angajat, cum s-a manifestat. 

Vă doresc succese mari în activitatea profesională. În orice postură aţi fi, aş vrea să promovaţi acele valori, acele adevăruri, care formează baza unui stat de drept, democratic. Promovaţi imaginea universităţii. Priviţi înapoi cu iertare, înainte – cu credinţă, în jos – cu înţelegere, în sus – cu recunoştinţă. Să vă însoţească mereu în viaţă iubirea, înţelepciunea, lumina, pacea şi dorinţa permanentă de a cuprinde necuprinsul.

Iurie Sedleţchi, rector USEM şi Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, preşedinte al Comisiei de licenţă la USEM

Iurie Sedleţchi, rector USEM şi Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, preşedinte al Comisiei de licenţă la USEM

Prezent la festivitate, Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, preşedinte al Comisiei de licenţă la USEM, a adresat un mesaj tinerilor care şi-au luat diplomele de licenţă şi de masterat în drept:

– Un viitor jurist bun trebuie să aibă, mai întâi de toate, cei şapte ani de acasă. În al doilea rând, să fie un bun orator, să privească lucrurile foarte calm, omeneşte, pentru că atunci când deţii o funcţie de stat, trebuie să te gândeşti că de partea cealaltă a baricadei se află o persoană care a venit într-o instanţă pentru că are nevoie de ajutor.

Pentru mine, ziua de azi reprezintă mai întâi de toate, o onoare că am fost invitat la această sărbătoare şi că am fost preşedintele comisiei de stat la USEM. De azi, sunteţi colegii noştri. Vi se deschide o filă nouă în viaţă, ocazie cu care vă adresez cele mai sincere felicitări. Vă doresc succese şi să aveţi parte de multă bunăvoinţă. Ziua în care ţi se înmânează diploma, este foarte importantă. Eu, de exemplu, îmi amintesc cu foarte mari emoţii de ziua în care mi-am luat diploma, deşi au trecut mai mult de 20 de ani de atunci.

Eu mi-am ales profesia care îmi place. Nu puteam sta pe gânduri: să merg la drept, economie sau inginerie. Ştiam că voi merge la drept. Fiecare trebuie să-şi aleagă profesia în care va face faţă şi care să îi placă. 

Cristina Ceban, dr. în drept, conferenţiar universitar:

Cristina Ceban, dr. în drept, conferenţiar universitar

Cristina Ceban, dr. în drept, conferenţiar universitar

– Dragii noştri, să ştiţi că sunteţi cei mai frumoşi, cei mai cuminţi, cei mai inteligenţi şi cei mai deştepţi absolvenţi ai universităţii noastre. Noi vă mulţumim pentru că sunteţi. Ne-am srăduit să vă oferim tot ce avem mai bun, să vă împărtăşim din cunoştinţele şi experienţa noastră. Aţi făcut un lucru deosebit de mare: aţi finalizat studiile în care aţi investit muncă şi timp. Să ştiţi că nu documentul este cel mai important pentru dvs. Este foarte important să nu uitaţi, de unde aţi pornit, să păstraţi omenia din dvs. Pentru că într-o societate în care se produc zilnic schimbări mai mult sau mai puţin radicale, e greu să rămâi ceea ce eşti. Întotdeauna trebuie să rămână loc de “bună ziua”.

Vă mulţumim încă o dată că aţi ales această universitate, că aţi fost alături de noi. Sperăm că ne vom revedea în coridoarele şi în birourile altor instituţii şi noi ne vom mândri cu dvs. Sunt sigură că, având asemenea absolvenţi, noi nu avem nicio şansă de a nu fi mândri. Vă doresc succes şi să vă fie drumul numai cu soare!

 

Lilia Şargu, dr. în economie:

Lilia Şargu, dr. în economie

Lilia Şargu, dr. în economie

– Dragi absolvenţi, vă doresc din toată inima ca, indiferent de specialitatea pe care aţi studiat-o la noi, să vă realizaţi profesional, iar diplomele pe care le-aţi meritat, să facă faimă instituţiei noastre. Notele din diplome sunt doar nişte cifre. Eu vă doresc ca dvs. să înmulţiţi aceste cifre, prin rezultatele pe care le veţi obţine în practică. Absolvenţilor ciclului I licenţă, le sugerez: dacă v-aţi simţit comod în instituţia noastră, să mergeţi pe urmele celor care au studiat la masterat. Iar celor care şi-au luat diplomele de masterat, le dorim să nu întrerupă studiile şi să opteze pentru doctorat.

 

 

Artiom Ursoi, absolvent, Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice

Artiom Ursoi, absolvent, Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice

 

Artiom Ursoi, absolvent, Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice:

– Sunt mândru că am studiat la USEM. Aş spune chiar că sunt de două ori mândru. De ce? Pentru că azi mi-am luat o diplomă de licenţă, dar, în paralel, fac şi a doua facultate, la fel, aici. Au fost trei ani foarte productivi pentru mine. Am frecventat toate orele cu mare plăcere. Din partea tuturor colegilor mei, adresez un sincer mulţumesc profesorilor noştri pentru tot ce ne-au oferit. Iar colegilor le doresc succes în construirea unei cariere frumoase!

Alţi absolvenţi şi-au exprimat încrederea că diplomele pe care le-au primit le vor permite să-şi facă o carieră aici, în Moldova, iar cunoştinţele lor vor fi apreciate la justa valoare.

Alte informaţii despre Universitatea de Studii Europene din Moldova, inclusiv despre oferta educaţională din acest an, puteţi afla accesând următoarele adrese: http://admiterea.eu/?p=1522  sau www.usem.md.

USEM 2015 (71)USEM 2015 (52)

USEM 2015 (5)USEM 2015 (8)

 

 

USEM 2015 (37)

USEM 2015 (43)USEM 2015 (46)

USEM 2015 (45)USEM 2015 (72)USEM 2015 (47)USEM 2015 (55) USEM 2015 (58)USEM 2015 (56)USEM 2015 (67)
 USEM 2015 (68)USEM 2015 (66)

 

Distribuie articolul: